HomeFeaturedFocusApple dată în judecată de Russian Railways

Apple dată în judecată de Russian Railways

train_rzd

Compania de stat din Rusia care se ocupă de transportul feroviar de călători, cunoscută ca RZD, a dat în judecată Apple pentru folosirea logo-ului într-o aplicație din App Store.

În declarația oficială pe care cei de la The Wall Street Journal o citează, s-a motivat că RZD încearcă să își protejeze “brandul puternic” pe care îl reprezintă în materie de transport feroviar, care a fost folosit fără acordul lor într-o aplicație dedicată calculului tarifelor pentru… transport feroviar de marfă. Dacă adăugăm și faptul că daunele pretinse pentru această atingere a brandului se învârt în jurul sumei de 66.000 USD, impresia este că tocmai dorința de publicitate gratuită a fost în spatele întregii acțiuni. Care probabil, dată fiind suma, se va încheia destul de repede.

Pe de altă parte, cei de la Apple par să nu țină cont chiar deloc de experiențele din trecut. Într-o situație oareșcum similară, au plătit daune mult mai mari (The Wall Street Journal vehiculează sume de 21 de milioane de USD) celor de la SBB, adică celui mai mare operator de transporturi feroviare din Elveția. Probabil că au o atracție neînțeleasă spre acest domeniu. Oare simpatizează cu Rapid București, sau cu CFR Cluj? 🙂

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep