HomeFeaturedFocusHTC Desire 500 îngroașă rândurile familiei Desire

HTC Desire 500 îngroașă rândurile familiei Desire

htc-desire-500

Am văzut deja că familia Desire este o familie mare, care crește fără încetare. Cam ca peștii din acvariul meu, ca să nu fac comparații deplasate. Ai spune că cei de la HTC trăiesc din ajutoarele sociale ale copiilor lor. Ei bine, ultimul copilaș al familiei este Desire 500.

Destul de slăbuț și plăpând, va crește cel puțin pentru o vreme în umbra fraților lui mai mari. Dar, la nervi, nu va avea nici o problemă în a-i mai arde câte o scatoalcă unui frate mai mare, dar mai anemic. Lui Desire L, de exemplu. Pentru că lui Desire 200 e deajuns să-i strănute în față și l-a pus la respect. În ambele situații, îl va ajuta enorm procesorul quad-core, setat la o frecvență de 1,2 GHz. Ecranul de 4,3 inchi și rezoluție de 800×480 pixeli, camera de 8 megapixeli sau memoria internă de 4 GB își vor aduce și ele contribuția, dar nu într-o manieră decisivă. Mai degrabă prezența lui Sense 5 să îl ajute să răzbească printre frații săi.

Pentru că asta pare că începe să se desfășoare în sânul familiei HTC: o luptă fratricidă.

Comercial, Desire 500 este lansat în primă fază doar în Taiwan, începând cu data de 1 August, la un preț de aproximativ 400 de dolari. Cam piperat!

via Engadget

3 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep