HomeFeaturedFocusCum se fura un telefon (partea a II-a)

Cum se fura un telefon (partea a II-a)

Dacă până acum mai aveam vre-un fel de îndoială că Goophone, acest plagiator (vă place cuvântul?) grosolan de aparate celebre, este tolerat cu bună știință de marii producători, de acum sunt aproape sigur că este doar un instrument de marketing (la fel ca @evleaks) folosit în mod intenționat. Încă nu imi pot da seama care sunt beneficiile acestui gen de campanie publicitară, dar nu renunț ușor la această teorie. Până la urmă am văzut că sunt la modă PR stunt-uri din ce în ce mai spectaculoase (cu iz de slănină prăjită).

După ce cu în urmă cu o săptămână, Goophone a copiat fidel modelul Samsung Galaxy S5, la doar două zile de la lansare (un interval suspect de scurt), numindul ostentativ Goophone S5, acum vin cu o realizare și mai mare și ne prezintă în premieră Goophone M8. Așa cum v-ați dat seama după nume, este o clonă de HTC M8, care apare chiar înaintea originalului. Au mai avut ispravi de acestea, inclusiv cu un iPhone 5c. La fel de ostentativ numit Goophone i5c, apărut tot în avanpremiera originalului.

Nici nu mai contează așa de mult configurația lui Goophone M8 sau prețul de doar 230 de dolari. Dacă îmi explică cineva de ce Samsung, HTC și mai ales Apple, o companie mult mai sensibilă la orice asemănare cu produsele sale, tolerează produsele Goophone (și cele de mai sus sunt doar o parte din clonele după modele celebre), mă predau.

via Engadget

3 COMENTARII

  1. Explicatia e destul de simpla. Avand in vedere ca cei care-si vor cumpara in acest moment un astfel de telefon, inevitabil vor afla ce telefon copiaza, si nu e ca si cum acel client si-ar si cumparat cu niste sute de dolari in plus, telefonul veritabil. Daaaar, peste 1-2 ani, cand acel user ori mai creste, ori ajunge sa castige mai bine exista toate sansele sa-si indrepte atentia, in momentul in care isi va permite un telefon care sa nu fie replica, inspre compania care a creat telefonul a carui replica el a folosit-o, si poate a fost si multumit de ea. Asadar, oricum o dai HTC, Apple sau Samsung nu pierd nimic, ba mai mult, in timp, ajung sa castige.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep