HomeFeaturedFocusX6 de la Evolio, primul octa-core sub brand romanesc

X6 de la Evolio, primul octa-core sub brand romanesc

Am spus-o mai demult, mirosea a octa-core in peisajul brand-urilor românești de smartphone. Nu de alta, dar la nivel internațional, dar mai ales asiatic, de acolo de unde provin terminalele sub nume local, procesorul cu opt nuclee este deja la ordinea zilei.

Spre suprinderea multora, compania care reușește să spargă gheața în piața românească este Evolio, cu modelul X6. Asta în ciuda mașinilor colantate care au dat apă la moară unor speculații legate de Allview. Și trebuie să recunosc că rivalitatea dintre cele două companii locale mă bucură. Atât pentru că este (sau ar trebui să fie) benefică pentru consumatorul final, cât și pentru că arată că supremația Allview, incontestabilă de altfel, nu este totuși atât de solidă. Sunt convins că și compania brașoveană va lansa cât de curând un model octa-core, dar astăzi este ziua Evolio.

Iar Evolio X6, protagonistul acestui material, se prezintă onorabil. Nu atât prin prisma specificațiilor tehnice (procesor octa-core de 1,7 GHz, memorie RAM de 2 GB, memorie internă de 16 GB, display 1080p de 5,5 inchi, NFC, camere de 13 și de 8 megapixeli sau baterie de 3150 mAh) cât mai ales prin perspectiva prețului de 1499 de lei, cu o reducere semnificativă la precomandă, pe site-ul Evolio, cu care, recunosc cinstit, a reușit să mă surprindă. Mă așteptam ca un argument de marketing ca acesta, primul octa-core românesc, să încerce să fie monetizat mai puternic.

evolio x6 pret

Îmi pare o strategie inspirată a celor de la Evolio, care acum mută presiunea pe Allview, dar și o asumare conștientă a faptului că, în ciuda celor opt nuclee, Evolio X6 nu poate emite pretenții la performanțe de talia Android-elor de top. Așa că echilibrarea prețului este cea mai corectă mutare și Evolio pare a fi înțeles acest mesaj. Aștept cu interes replica celorlalte companii de pe piața locală.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep