HomeFeaturedFocusTrei argumente in favoarea lui Overmax Vertis 5001 You

Trei argumente in favoarea lui Overmax Vertis 5001 You

Vorbim despre un smartphone din categoria entry-level, căruia ar părea cam greu să îi poți găsi niște puncte forte, niște argumente care să îl facă să fie o alegere demnă de luat în calcul pentru consumatorul care își dorește un Android, fără a face însă o investiție foarte mare. Cu toate acestea, Vertis 5001 You reușește să puncteze în câteva locuri destul de evident, lucru pe care, ce-i drept, îl pot afirma după vreo trei săptămâni de utilizare. Desigur, întotdeauna este loc de mai bine, de îmbunătățiri, mai ales în cazul unui low-budget și mai ales dacă facem referire la aspectele tehnice, acolo unde prețul mic își lasă cel mai adânc amprenta, însă trebuie avută în vedere mereu clasa din care face parte acest terminal.

Tocmai pentru a o evidenția cât mai bine, poate că ar fi benefic să trecem, pe scurt, în revistă configurația acestui smartphone, specificațiile sale tehnice complete, care ne vor oferi ocazia să plasăm corect acest telefon în categoria sa și de-abia apoi să evidențiem părțile la care el reușește să își domine competiția.

IMAG1432

Așadar, lista cu specificații tehnice complete ale lui Overmax Vertis 5001 You:

  • Ecran: IPS TFT 5 inchi
  • Rezolutie: 854 x 480 pixeli
  • Densitate: 196 ppi (240 ppi conform AnTuTu)
  • Chipset: MediaTek MT8312
  • Procesor: dual-core, 1,2 GHz (până la 1,3 GHz conform AnTuTu)
  • GPU: ARM Mali-400 MP1 @500 MHz
  • Memorie RAM: 512 MB
  • Stocare internă: 4 GB (puțin peste 1 GB la dispoziția utilizatorului)
  • Slot microSD: până la 32 GB
  • Sistem de operare: Android 4.4.2 KitKat
  • Cameră foto principală: 5 megapixeli
  • Cameră foto secundară: 0,3 megapixeli (2 megapixeli conform AnTuTu)
  • Acumulator: 2000 mAh
  • Conectivitate/Altele: 3G, Wi Fi, Bluetooth, dual-SIM, GPS, USB 2.0

Cam acesta este telefonul nostru, care nu își propune (și nici nu are cum) să ne impresioneze cu configurația sa. Puntele forte ale entry-level-urilor sunt în altă parte, motiv pentru care deschidem liusta cu argumentele în favoarea lui Overmax Vertis 5001 You.

Prețul

Poate că la prima vedere prețul lui Overmax Vertis 5001 You de 369 de lei poate părea cam mare pentru ceea ce are telefonul de oferit din punct de vedere tehnic. Mai ales că, din perspectiva unui utilizator ceva mai pretențios, găsesc obligatorii o memorie RAM de 1 GB și un procesor cu patru nuclee. Însă aici sunt extrem de importante două aspecte. Primul, ar fi ecranul de 5 inchi. Chiar dacă rezoluția lasă de dorit, dimensiunea sa este peste ceea ce am văzut la alte telefoane din această clasă. De obicei entry-level-urile, low-budget-urile sau cum mai vreți voi să le spuneți, vin cu ecrane a căror dimensiune se oprește la 4,7 inchi. Dovada este chiar și la noi pe site, eu nu am testat telefon sub 500 de lei cu ecran mai mare de 4,7 inchi.

Însă și mai important este la Vertis 5001 You conținutul pachetului în care este livrat telefonul. Pe lângă toate componentele clasice (manuale, căști, cablu USB, transformator pentru încărcarea de la priză), Overmax a mai inclus în pachet un acumulator suplimentar (ăsta este poate cel mai mare plus la acestui terminal, în opinia mea), o husă toc din imitație de piele, extrem de utilă pentru cei mai puțin atenți cu dispozitivele lor și o folie de protecție pentru ecran. Deja sună mai bine! Doar valoarea acestor componente (în special cea a acumulatorului suplimentar) se apropie, dacă nu chiar depășește un 70-80 de lei.

IMAG1437

Privit în ansamblu, pentru un telefon de 5 inchi și pentru ceea ce îi oferă în plus utilizatorului în cutia sa, Overmax Vertis 5001 You mi se pare o alegere inspirată pentru un buget de 350 de lei. E drept, aici este o chestiune subiectivă, este vorba și de senzația fiecăruia când pune mâna pe un telefon, dar mie mi-a plăcut Vertis 5001 You, așa că prețul mi se pare fair. Și așa venim la al doilea argument pe care îl scoate în față acest telefon.

Construcția

Îmi place Vertis 5001 You pentru că este un telefon foarte bine închegat, care lasă o puternică impresie de soliditate. Contribuie la această senzație atât plasticul mat al capacului din spate, cu o foarte bună aderență și cu aspect de kevlar (doar aspect), cât și design-ul acestui capac, care îmbracă și marginile telefonului, oferindu-i, probabil, o mai bună protecție în cazul unor accidente nefericite. Este exact stilul de construcție care îmi place, bineînțeles, cu excepția celor uni-body, motiv pentru care încă mai folosesc și acum un Nokia Lumia 630 care s-a rostogolit în multe medii neprietenoase și a rezistat cu brio.

IMAG1433

E drept, la Overmax Vertis 5001 You carcasa nu cuprinde în interiorul ei și conturul display-ului, așa cum este la Lumia 630. Este poate singurul reproș pe care i l-aș face acestui telefon din punctul de vedere al construcției care, încă odată, îmi lasă o senzație de telefon suficient de rezistent.

Autonomia

Singurul aspect de ordin tehnic la care telefonul este peste media categoriei sale de preț/specificații este dat de autonomia sa. Lucru oareșcum surprinzător de la o combinație de acumulator de 2000 mAh și ecran de 5 inchi. Însă probabil că contribuie și rezoluția foarte mică a ecranului.

În perioadele în care l-am testat mai intens, acumulatorul a reușit să treacă de trei zile fără încărcare. E drept, am folosit telefonul fără a avea datele pornite, doar cu WiFi-ul pornit. Și cred eu, foarte important în atingerea acestei performanțe a fost faptul că telefonul nu a ieșit din casă, nu s-a mișcat. Am încercat câteva fotografii, însă camera foto este aproape inutilă în interior, am avut și o mică sesiune de gaming care m-a lăsat indecis (jocurile se mișcă greu, însă telefonul nu se încinge), am avut și o tentativă de a rula un benchmark, la care am renunțat însă în primă fază, pentru că nu prea cred în cifre seci. Totuși, am finalizat până la urmă un AnTuTu, care mi-a arătat câteva detalii interesante, pe care le găsiți mai sus, în secțiunea de specificații tehnice. Rezultatul general din AnTuTu Benchmark este surprinzător de mare, după părerea mea, vă las mai jos cu capturile de ecran.

Screenshot_2015-08-14-10-10-47

benchmark

Toate aceste activități derulate în aceeași perioadă nu și-au pus prea tare amprenta asupra autonomiei terminal-ului, motiv care m-a determinat să o evidențiez.

Restul și concluziile

În rest nu prea sunt multe de spus despre acest telefon, nu reușește să impresioneze prin alte trăsături. La nivel de configurație, multe îmbunătățiri ar fi putut fi aduse, dar probabil că acestea și-ar fi lăsat amprenta asupra prețului. Încă odată, un minim acceptabil presupune 1 GB de RAM și un procesor cu patru nuclee, cel puțin în opinia mea.

IMAG1436

Aș mai fi vrut să scot în evidență Android-ul destul de curat, fără interfețe grafice stufoase și consumatoare de resurse. M-a împiedicat însă să fac acest lucru seria de aplicații preinstalate specifice pieței și utilizatorilor din Polonia și total inutile celor de pe la noi, care, după părerea mea, ar trebui elimiate direct de producător.

Trăgând linie, avem un preț decent pentru un smartphone de 5 inchi care aduce în cutia sa câteva mici cadouri pentru utilizator. Însă pretențiile de la acest terminal, mai ales cele de ordin tehnic, ar trebui să țină cont de acest preț mic, care limitează destul de drastic configurația sa. O recomandare pe zona sa de preț, în ideea în care se dorește un ecran mai mare decât media acelei game. Însă o recomanare și mai sinceră ar fi să plusați puțin la buget și să mergeți un pic mai sus cu pretențiile de ordin tehnic.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep