HomeFeaturedFocusO nouă rundă în meciul Apple versus Samsung

O nouă rundă în meciul Apple versus Samsung

samsung

De data aceasta vorbim despre o luptă la distanță, nu una dusă prin sălile de tribunal. Este o bătălie de imagine și, cum rivalitatea dintre cele două părți este una celebră deja, nu puteau sta cuminți tocmai acum.

Disputa se mută în plan imobiliar, acolo unde ambele părți fac mișcări importante prin construcția de noi campusuri destinate birourilor și nu numai. Coincidență sau nu, estimarea finalizării ambelor proiecte este plasată în anul 2016.

apple

Dacă despre mult trâmbițata Apple’s Spaceship s-a făcut deja destul de multă vâlvă (până la urmă este un proiect inițiat de legendarul Steve Jobs), iată că nici Samsung nu se lasă mai prejos și dezvăluie proiectele noului său campus din Silicon Valley. Care va putea găzdui în viitor până la 2500 de angajați Samsung. Costul proiectului este estimat la 300 de milioane de dolari, dar probabil că în momentul demarării lucrărilor, costurile vor crește, cum se întâmplă în mod normal în imobiliare.

Fotografiile sunt deocamdată doar schițe ale proiectelor, dar pot demonstra amplitudinea acestora și ne pot contura o imagine a mediului în care vor putea lucra specialiștii IT în viitor, în cadrul unora dintre cele mai bine văzute companii din industrie. Este încă un motiv în plus să determine generația tânără din Statele Unite, și nu numai, să își orienteze cariera către această industrie a viitorului.

5 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep