HomeFeaturedFocusE-Boda debutează pe piața de smartphone cu Eruption V200 și Storm V100

E-Boda debutează pe piața de smartphone cu Eruption V200 și Storm V100

eboda smarphones

De bine ce v-am povestit acum câteva zile despre Supreme XL 400 QC, tableta lor plină de patriotism, că cei de la E-Boda vin cu o supriză cel puțin interesantă, în care își face loc iarăși puțină dragoste de țară. Mai exact, E-Boda debutează pe piața de smartphone din România, devenind a doua companie de pe meleagurile noastre care oferă telefoane smart sub un brand autohton.

Odată cu intrarea pe această piață extrem de activă, au fost lansate și primele două modele de telefoane. Ambele dual-sim și ambele disponibile în alb sau negru. Gândit pentru cei mai activi utilizatori, pentru care biroul şi divertismentul trebuie să încapă într-un singur dispozitiv, Eruption V200 are un ecran IPS QHD de 4.5”, vine cu un design slim şi atractiv care integrează un procesor MT 6589M Quad Core de 1.2 GHz ce rulează pe sistemul de operare Android 4.1.2 Jelly Bean şi este disponibil la preţul recomandat de 949 lei. Storm V100 este dispozitivul creat pentru utilizatorii care au nevoie de funcţiile avansate ale unui smartphone, dar dispun de un buget limitat. Acesta vine cu un ecran IPS de 4” şi procesor MT 6577 Dual Core de 1 GHz ce rulează pe sistemul de operare Android 4.1.1 Jelly Bean şi este disponibil la preţul recomandat de 649 lei.

„Încă de la început, E-Boda a fost o companie orientată către consumatorul român, iar produsele noastre au venit întotdeauna în întâmpinarea nevoilor lor. Decizia de a intra pe piaţa de smartphone-uri vine din dorinţa de a oferi tuturor utilizatorilor români acces la tehnologie, indiferent de bugetul de care dispun,” declară Alexandru Drăgoiu, CEO E-Boda. „De aceea, am hotărât să debutăm în această piaţă cu 2 modele de smartphone-uri, orientate către categorii diferite de consumatori, cărora să le asigurăm nevoile de comunicare şi mobilitate, business, socializare şi divertisment,”

Pentru a afla mai multe detalii de ordin tehnic despre oricare dintre cele două aparate, puteți intra pe pagina E-Boda. Noi o să încercăm să vă oferim un feed-back obiectiv după o primă testare. Până atunci, le dorim sincer succes celor de la E-Boda în noua direcție de business asumată.

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep