HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy S6 Active prezentat oficial

Samsung Galaxy S6 Active prezentat oficial

Versiunea pentru oamenii activi sau duri sau și activi și duri și mai cum vreți voi a flagship-ului Galaxy S6 a fost, în sfârșit, prezentată oficial, după o sumediene de leak-uri care o tot anunțau. Până la urmă, așa fac vedetele, întârzie puțin ca să crească tensiunea. Acum, că tensiunea este sus, putem să o coborâm calmi. S6 Active este exact cum îl arătau leak-urile, nimic nou sub soare.

La nivel tehnic, singura diferență este dată de acumulatorul de 3500 mAh. Tot aici am putea să amintim că există doar o versiune, cu 32 de GB pentru stocare internă, cu care va trebui să se mulțumească utilizatorul, pentru că slot-ul microSD este absent.

Nu se poate și cu porcul în coteț și cu slanina în pod (asta e versiunea soft)! Cei ce vor să scufunde telefonul în apă, până la 1,5 metri, timp de aproape 30 de minute, trebuie să facă acest sacrificiu și să își dozeze informațiile din telefon, astfel încât să se descurce cu cei 32 GB. Eu cred că sunt suficienți. Legat de scufundare, certificările IP68 și Mil-STD-810G, garantează că aceasta, precum și rezistența la praf și la socuri termice și fizice sunt ușor de depășit.

Telefonul va deveni disponibil, deocamdată, în Statele Unite, exclusiv prin AT&T, dar, cel mai probabil, va ajunge destul de repede și în Europa.

via AT&T

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep