HomeFeaturedFocusTouch 2.1, un nou smartwatch de la Overmax

Touch 2.1, un nou smartwatch de la Overmax

Eu am mai spus-o și cu alte ocazii, se vede treaba că foculul polonezilor a trecut de pe telefoane și tablete pe tehnologie wearable și entertainment (nu știu unde să bag dronele și camerele auto). Un nou ceas inteligent își face loc în oferta Overmax și, sperăm noi și în ofertele partenerilor autorizați din România. Este vorba despre Touch 2.1, un smartwatch care se remarcă printr-un preț recomandat de 390 de lei, unul care îl face destul de accesibil pentru cei dornici să încerce pentru prima dată un astfel de dispozitiv.

Din punct de vedere tehnic, principalele trăsături ale lui Overmax Touch 2.1 sunt reprezentate de chipsetul MediaTek MTK6260A, de ecranul de 1,56 inchi și 240 x 240 pixeli, memoria RAM de 256 MB, camera foto integrată de 1,3 megapixeli, de acumulatorul de 350 mAh sau de slotul pentru microSIM, care poate face ca dispozitivul să funcționeze independent de un smartphone.

Overmax Touch 2.1 este rezistent la apă, la sufundări până la 10 metri, fiind astfel utilizabil și pentru monitorizarea activităților sportive, nu doar pentru partea de notificări de pe smartphone. Este prezentă și funcția de monitorizare a somnului, ceea ce face din acest Touch 2.1 un smartwatch destul de complet, ideal pentru un prim pas în utilizarea acestui tip de wearable tech. Dacă vă prinde microbul, vă puteți uita și mai sus, la high-end, dar este bine să începeți cu pași mici.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep