HomeFeaturedFocusPolitica, telefoanele si marketingul

Politica, telefoanele si marketingul

Toți cei care au cât de cât habar de industria de smartphone și de brand-urile care au ieșit în evidență în ultima vreme, știu de conceptul introdus de Yota, de telefon cu două ecrane, dintre care unul este e-Ink și are menirea de a economisi foarte mult din bateria telefonului. Ajuns imediat la a treia generație, una pe care rușii de la Yota o vor pregăti împreună cu ZTE, telefonul are o poveste interesantă în spatele strategiei de vânzări pentru YotaPhone 3. Dar înainte de asta trebuie să fac o paranteză și să spun că 65% dintre acțiunile companiei rusești au fost preluate de un fond de investiții din Konh-Kong, lucru care a și dus, cel mai probabil, la colaborarea cu ZTE.

Deși YotaPhone 2 nu a fost tocmai un succes și a reușit să vândă doar aproximativ 100.000 bucăți, planurile pentru a treia generație a telefonului, cea programată să apară la începutul anului viitor și despre care, în afară de un preț de vânzare de 550 dolari nu prea se știe nimic, sunt cu mult mai ambițioase. Practic, target-ul pentru YotaPhone 3 este de 1 milion de bucăți vândute, de zece ori mai mult față de generația precedentă.

Cu ce argumente vin producătorii pentru a susține acest plan ambițios? Ei bine, cu intrarea pe piața din China. Inițial erau vizate și Statele Unite, dar se pare că potențialul pieței din China este suficient. Deși eu mă îndoiesc teribil că un telefon de 550 de dolari și cu o configurație de mid-range (dacă e să ne uităm la generațiile anterioare) are șanse să impresioneze în această piață, unde tocmai raportul foarte atractiv preț/specificații face legea, se pare că rușii sunt mult mai siguri de izbândă. Cred și eu, din moment ce nimeni altul decât marele Vladimir Putin a promovat acest dispozitiv, făcându-l cadou omologului său chinez. Nu insist pe ideea de smartphone cadou între doi șefi de state, cred că serviciile secrete ale celor doi demnitari au râs copios, însă mâ gândesc că Putin a avut ceva dileme între a alege cadoul respectiv. YotaPhone sau PutinPhone???

“After President Putin presented a YotaPhone to President Xi Jinping, we got so many fans in China on social media. We look at China and the U.S. and we realize that we have a better chance to succeed with YotaPhone 2 in China than in the U.S. at this time,” a spus plin de încredere Vlad Martynov, CEO al Yota Devices.

Și uite așa, Putin și Yota au făcut și marketing și politică! Și NU, statul rus nu are nici cel mai mic amestec în Yota Devices! Nu le folosesc să asculte și să fure date!

via Bloomberg

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep