REVIEW: Samsung Galaxy A8 (2018), un flagship wannabe cu plusuri si minusuri

4

Samsung Galaxy A8 (2018) este telefonul prin care producătorul coreean pare să fi strâns rândurile și să fi micșorat simțitor distanța între familiile sale de telefoane de top (Galaxy S și Galaxy Note) și seria imediat următoare, Galaxy A. Este un terminal care îmbină în mod foarte fericit o serie de specificații mai mult decât decente, aflate la limita dintre mid-range și flagship, cu un aspect fizic modern, cu display alungit, de tip Infinity Display, care ocupă o mare parte din suprafața frontală, dar și cu o construcție bazată pe materiale de calitate, cu o carcasă din sticlă și cu finisaje atent lucrate. Senzația este că din punct de vedere fizic diferențele dintre Galaxy A8 (2018) și flagship-urile din seria Galaxy S sunt cele mai mici.

Totodată, Samsung Galaxy A8 (2018) este potrivit ca alegere, din punctul de vedere al prețului, pentru cei care sunt destul de fideli producătorului coreean, dar sunt în același timp și atenți cu buzunarele lor. Într-o perioadă în care prețurile flagship-urilor parcă au luat-o razna și marile companii din această piață au senzația că Apple este un exemplu demn de urmat atunci când se discută de politica de prețuri, o diferență de aproximativ 2000 de lei față de un Samsung Galaxy S9 este extrem de importantă, cu atât mai mult cu cât ea nu se regăsește în preformanțele celor două telefoane, mai ales din perspectiva unui utilizator mediu, spre top.

De asemenea, sunt convins că Galaxy A8 (2018) va fi mult mai bine promovat în ofertele operatorilor, pentru posibilitatea de a face volume de vânzări mai mare, știut fiind că focusul consumatorilor este concentrat în zonele de mid-range și entry-level.

Datorită tuturor acestor motive enumerate mai sus, merită câteva clipe din atenția noastră, pentru că se poate transforma oricând într-o opțiune serioasă pentru orice utilizator interesat de achiziția unui smartphone Android. Unul dintre primele argumente în favoarea acestei teorii este reprezentat de configurația propusă de acest terminal.

Așadar, specificațiile tehnice complete ale lui Samsung Galaxy A8 (2018):

  • Ecran: Super AMOLED
  • Diagonală: 5,6 inchi
  • Rezoluție: 2220 x 1080 pixeli (aspect 18,5:9)
  • Densitate: 441 ppi
  • Chipset: Exynos 7885
  • Procesor: octa-core (2 x 2,2 GHz Cortex-A73 + 6 x 1,6 GHz Cortex-A53)
  • GPU: Mali-G71
  • Memorie RAM: 4 GB
  • Memorie internă: 32 GB/64 GB
  • Slot microSD: da
  • Camera foto principală: 16 MP (f/1.7, 1/2.8”, 1.12 µm, phase detection autofocus, LED flash)
  • Camera foto frontală: dual: 16 MP (f/1.9, 1/3.1”, 1.0 µm) + 8 MP (f/1.9, 1/4.0”, 1.12 µm)
  • Face Unlock: da
  • Sistem de operare: Android 7.1.1 Nougat
  • Acumulator: 3000 mAh
  • Fast Charge: da
  • Altele: senzor amprentă, IP68, radio FM, USB Type-C, jack 3,5 mm, dual-SIM
  • Dimensiuni: 149,2 x 70,6 x 8,4 milimetri
  • Greutate: 172 grame
  • Construcție: unibody, sticlă plus ramă metalică
  • Culori: black, orchid grey, gold, blue

Am testat versiunea aurie, cu memorie internă de 32 GB și cu dual-SIM. O primă constatare, un prim avantaj major legat de acest aspect este faptul că terminalul are două slot-uri pentru SIM și unul pentru microSD. Nu folosește un slot hibrid, care să permită fie al doilea SIM, fie microSD-ul.

Revenind la specificațiile sale tehnice, după ce vedem configurația unui telefon se ridică automat întrebarea legată de preț. La ce preț ne sunt oferite aceste specificații. Samsung Galaxy A8 (2018) costă 1999 lei pe eMag. Este exact varianta testată de noi, auriu și cu 32 GB stocare internă. Un preț ușor ridicat, motiv pentru care am spus că va fi mult mai accesibil (și mai accesat) prin ofertele operatorilor decât cumpărat cu preț întreg (sau la liber).

Are ceva competitori dacă ne uităm și la ofertele altor producători, mai ales din partea Huawei, însă pentru un fan Samsung, alegerea se va face între un telefon din seria Galaxy S, chiar și S8 și acest telefon. Și aici diferența de preț este clară în favoarea lui Galaxy A8 (2018).

Tot în legătură cu specificațiile sale tehnice vine și întrebarea legată de performanțele sale tehnice. Pentru amatorii de benchmark-uri, scoruri și comparații, am un scurt material video cu Samsung Galaxy A8 (2018) și un Asus Zenfone 4 rulând simultan AnTuTu Benchmark.

Alăturarea celor două terminale este strict întâmplătoare, a fost o decizie de conjunctură și nu are cauze de natură tehnică. Pur și simplu s-a întâmplat să le avem la teste în aceeași perioadă. Nu pot totuși să ignor faptul că au exact același preț în oferta eMag, așa că s-ar putea să revin din când în când la comparația dintre ele.

Deocamdată, la nivel de performanțe, Samsung Galaxy A8 (2018) se dovedește superior, cel puțin în AnTuTu Benchmark.

Performanțele așa cum îmi place mie să le analizez, prin prisma experienței de utilizare (îl folosesc deja de trei săptămâni bune) sunt chiar mai impresionante. Niciun rateu, niciun moment de blocaj, nicio restartare, nicio eroare. Rulează cursiv și fără probleme, în condițiile în care l-am folosit permanent cu wireless-ul deschis, cu datele pornite, pentru email-uri și browsing, la convorbiri (un singur SIM), social media și multe fotografii. Nu am nimic să-i reproșez!

Tot materialul video de mai jos a scos în evidență un alt aspect important, un mare plus al lui Galaxy A8 (2018). Ecranul! Display-ul Super AMOLED este în mod evident mult mai luminos și mai impresionant decât IPS-ul de pe Asus, în condițiile în care ambele erau cu luminozitatea setată la maxim. Nu intru în detalii legate de aspect, acolo unde Asus-ul propune o proporție clasică (16:9), pentru că consider că este o chestiune de gusturi.

La fel cum este și construcția telefonului, una destul de obișnuită, în linie cu trendurile actuale, fără tentative de a inova sau de a impune vreun element propriu. Samsung a mers pe o rețetă sigură, una pe care mulți îi acuză că au copiat-o de la Apple. Îmi place aspectul lunguieț, dar mă împăcam mai bine cu o formă inedită, specifică, precum cea propusă de Sony Xperia XZ1.

Trebuie însă să îi reproșez lui Galaxy A8 (2018) îmbinarea dintre spatele de sticlă și rama metalică, o îmbinare ce pare să fie făcută în grabă și care se simte destul de brutal la mână. Pentru o clipă ai senzația că te poți tăia, deși este imposibil să se întâmple acest lucru. Însă marginea ramei metalice iese suficient în fața suprafeței de sticlă din spate, încât să fie simțită fără efort. Nu cred că este un accident al unității de teste.

Însă micile imperfecțiuni de construcție pot fi cu ușurință ascunse folosind o husă de protecție. Mai ales că, în cazul construcției din sticlă, un astfel de accesoriu chiar este indicat. Avem câteva recomandări de huse de protectie pentru Samsung Galaxy A8 (2018) venite de la partenerii noștri de la MobileDirect.

Autonomia terminalului este o chestie neutră, am trecut de bariera unei zile de utilizare, ceea ce era important, însă nu am depășit două zile, ca să pot să spun că este ceva senzațional.

Mi-a plăcut mult cum funcționează Face Unlock-ul, care nu a dat rateuri pe timpul zilei sau în interioare bine luminate, chiar dacă uneori s-a chinuit undeva spre două secunde pentru a-și face treaba. Însă dezavantajul său este că nu funcționează noaptea, pe întuneric.

Am lăsat la final camera foto, pentru că o consider unul dintre cele mai importante aspecte ale unui smartphone. Știm că majoritatea utilizatorilor de smartphone se bazează pe acesta atunci când este vorba inclusiv de fotografiile făcute în concediu, așa că este nevoie de o calitate mulțumitoare a pozelor pe care le realizează un telefon. Iar Galaxy A8 (2018) pare să se descurce fără probleme, inclusiv în codiții de lumină slabă.

Am și câteva fotografii realizate într-o dimineață noroasă.

Dar și câteva făcute seara târziu.

Culorile sunt aproape de realitate, contrastul este bun, nu văd probleme la aceste fotografii. Dacă ar fi fost și vreme frumoasă în Brașov, sunt convins că am fi avut parte de rezultate mai spectaculoase.

Am chiar și o comparație între o fotografie realizată cu Samsung Galaxy A8 (2018) și una realizată cu iPhone 8 (a doua fotografie), în condiții de lumină bună. Culorile sunt mult mai bine redate de terminalul coreenilor, lucru admis chiar și de fanul înrăit Apple care a realizat cele două fotografii.

Variantele de dimensiuni mari pot fi găsite într-un album dedicat, pe pagina de Facebook MOBzine Romania.

Nu am folosit sistemul dual camera frontal, pentru că nu îmi place să îmi fac selfie-uri. Însă am văzut că se comportă destul de bine și că reușește să imprime câteva efecte care contribuie la selfie-uri reușite. Eu unul aș fi preferat ca sistemul dual camera să fie pe spate, m-aș fi bucurat mai mult de el.

Am văzut că i se mai reproșează că nu filmează 4K. Nu pot să mă leg de acest aspect, pentru că nu consider că este important pentru mine. Mai degrabă i-aș reproșa sistemul de operare, Android-ul 7.1.1 Nougat, care încă nu a primit update la Oreo. Însă interfața celor de la Samsung pare acum mai aerisită și mai rapidă, așa că se poate trece destul de ușor peste lipsa acestui update, care cred că va veni totuși și pe Galaxy A8 (2018).

Ca si concluzie, cred că Samsung Galaxy A8 (2018) este un terminal care merită în mod clar să fie luat în calcul atunci când se dorește achiziția unui smartphone cu un buget de aproximativ 2000 de lei. Este comparabil din acest punct de vedere cu un flagship de generație mai veche, precum Galaxy S7, și eu unul l-aș prefera în mod clar.

Are argumentul aspectului modern și al unor specificații peste medie, care generează performanțe de care un utilizator mediu spre high nu ar trebui să se plângă, dar și al unei camere foto mai mult decât decente. Și are clar o poziție interesantă în portofoliul celor de la Samsung. Nu este un flagship veritabil, dar este oarecum aproape de această noțiune și asta până la urmă este o calitate a lui. Și poate cea mai bună descriere pentru el.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*

code