HomeFeaturedFocusHuawei P30 Lite listat oficial, mid-range cu potential

Huawei P30 Lite listat oficial, mid-range cu potential

Huawei P30 Lite

Compania chineză nu a făcut prea multă vâlvă în jurul lui Huawei P30 Lite. E drept că erolul evenimentului a fost fără îndoială Huawei P30 Pro și că pe lângă acesta, cu destul de multă greutate și-a făcut loc și Huawei P30, care parcă merita mai multă atenție. Ar fi fost greu ca în cadrul aceluiași eveniment să își facă apariția și modelul Lite, așa că decizia de a-l lista direct nu este una chiar lipsită de logică, ba din contră.

Huawei P30 Lite are totuși de partea sa câteva argumente interesante, care îl fac un jucător serios în zona de sus a segmentului mid-range. Poate cel mai important dintre aceste argumente este sistemul de trei camere foto de pe partea din spate. Este compus dintr-un senzor principal de 24 megapixeli, unul ultra-wide de 8 megapixeli și unul de adâncime de 2 megapixeli.

Huawei P30 Lite

Pentru a păstra accentul evident pe zona de fotografie, camera foto frontală este prevăzută cu un senzor de 32 megapixeli.

Huawei P30 Lite este construit în jurul unei combinații de chipset Kirin 710 cu o capacitate internă de stocare de 128 GB și cu o memorie RAM ce poate fi de 4 GB sau de 6 GB. Se pare că, în funcție de zonele geografice, doar una dintre versiuni va fi disponibilă.

Ecranul lui P30 Lite este un LCD de 6,15 inchi, cu rezoluție atipică de 2312 x 1080 pixeli și un notch în formă de picătură în partea de sus. Senzorul pentru citirea amprentei se găsește pe partea din spate.

Acumulatorul are o capacitate de 3340 mAh și oferă suport pentru încărcare rapidă (18W).

Prețul lui Huawei P30 Lite se învârte în jurul valorii de 285-300 euro. Dacă se păstrează și pe piețele europene, eu zic că are șanse să facă o figură frumoasă. Mai ales că are de partea sa și succesul înaintașilor săi. În plus, se pare că cel puțin în stadiul de precomenzi există și o promoție prin care cei ce achiziționează un P30 Lite primesc și un Huawei Band 3 Pro.

Huawei P30 Lite

via Huawei

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep