HomeMobileAndroidREVIEW: Motorola One Vision, argumente pro si contra

REVIEW: Motorola One Vision, argumente pro si contra

Motorola One Vision

Am așteptat cu ceva nerăbdare acest telefon, pentru că aveam o curiozitate destul de arzătoare legată de ecranele cu proporție 21:9. Xperia 1 încă nu a sosit la teste, însă iată că, spre bucuria mea, cei de la Motorola România s-au mișcat surprinzător și, la nici o săptămână de la anunțul oficial am primit un sample pentru testare. Așa se face că Motorola One Vision a reușit să mă surprindă plăcut încă dinainte de a-i desface cutia.

A repetat isprava imediat ce am deschis ambalajul, pentru că unitatea care a ajuns la noi este de culoare albastră. Se cheamă oficial Sapphire Gradient și chiar arată bine, dar voi reveni asupra acestui aspect atunci când vom discuta construcția și elementele de design ale terminalului. Nu îmi mai plac telefoanele negre (semn că am cam îmbătrânit), însă aici este o chestiune subiectivă, care ține de gusturi.

Motorola One Vision

În fine, un alt motiv pentru care eram nerăbdător să interacționez cu Motorola One Vision ținea de un context ceva mai larg, al strategie companiei producătoare, care avea deja pe piață o gamă destul de variată și bine definită pe zona de mid-range, mai ales prin seria Moto G7. Nu avea One Vision să se bată în primul și în primul rând chiar cu fratele său Moto G7 Plus? Cu atât mai mult cu cât asemănările din configurațiile celor două nu erau chiar puține?

Motorola One Vision

Existau totuși și câteva diferențe, una importantă chiar la nivel de chipset. Moto One Visio mai avea o trăsătură care mă făcea curios. Prezența unui chipset Exynos, model 9609 (procesor octa-core de 2,2 GHz), fabricat de Samsung. Oare de ce au ales această soluție inedită? Aveam să aflu răspunsul ceva mai târziu.

Iată așadar cele câteva motive pentru care am pornit la drum cu Motorola One Vision cu destul de mult entuziasm. O să încep să punctez principalele impresii după o perioadă de testare de peste trei săptămâni pe parcursul acestui material, să vă spun ce îmi place la el și ce nu îmi place.

Dar înainte de a face asta, cred că ar trebui să facem mai bine cunoștință cu terminalul nostru!

Configurație

Iată așadar lista cu specificații tehnice complete pentru Motorola One Vision!

  • Ecran: LTPS IPS LCD
  • Diagonală: 6,3 inchi
  • Rezoluție: 2520 x 1080 pixeli
  • Aspect: 21:9
  • Densitate: 432 ppi
  • Protecție: Gorilla Glass
  • Chipset: Exynos 9609
  • Procesor: octa-core, 2,2 GHz
  • GPU: Mali-G72 MP3
  • Memorie RAM: 4 GB
  • Memorie internă: 128 GB
  • Slot microSD: da (până la 1 TB), hibrid
  • Sistem de operare: Android 9.0 Pie (Android One)
  • Camera foto principală: dual camera, 48 MP (f/1.7, wide, 1/2″, 0.8µm, PDAF, OIS) + 5 MP (f/2.2, depth sensor)
  • Camera foto frontală: 25 MP (f/2.0, 0.9µm)
  • Cititor de amprentă: da, pe spate
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 3500 mAh
  • Încărcare rapidă: da, 15W
  • Altele: Radio FM, USB Type-C, dual-SIM (hibrid), splash resistant
  • Dimensiuni: 160.1 x 71.2 x 8.7 mm
  • Greutate: 180 g
  • Culori: Bronze Gradient, Sapphire Gradient
  • Construcție: unibody, fața sticlă, spate plastic glossy

Vedem o configurație oarecum standard pentru segmentul mid-range (plasată undeva la mijlocul acestei categorii), ce pare capabilă să satisfacă fără efort cerințele unui utilizator mediu de Android.

Ca de obicei, lista cu specificații tehnice ridică două întrebări clasice.

Performanțe

Prima dintre acestea este legată de performanțele de care este capabil terminalul. Am văzut lista cu specificații tehnice pentru Motorola One Vision, oare cum performează ele? Și aici vin pentru prima oară cu comparația cu Moto G7 Plus (o să tot insist pentru că mi se pare un soi de război fratricid). Aveți mai jos un clip video cu Motorola One Vision și Moto G7 Plus rulând AnTuTu Benchmark.

Ei bine, pentru mine a fost o surpriză mare. Aveam senzația că bătălia indirectă Exynos – Snapdragon nu poate avea decât un singur câștigător, mai ales în condițiile în care cantitatea de memorie RAM era aceeași.

La capitolul performanțe, privit din perspectiva segmentului din care face parte, Motorola One Vision primește prima bilă albă. Și nu doar datorită comportamentului din aplicațiile de benchmark, ci și pentru stabilitatea de care a dat dovadă pe perioada testării. Nu s-a blocat, nu s-a restartat, nu a dat erori și nu s-a încălzit.

Motorola One Vision

L-am folosit într-un regim oarecum standard, pentru convorbiri, browsing, social media, mail și fotografii. Nu prea mă joc pe telefon, dar am avut un mic ajutor care s-a declarat mulțumit după o sesiune de Brawl Stars. Nu mă întrebați ce fel de joc este, mi s-a părut de nivel mediu ca și solicitare de resurse, iar Motorola One Vision s-a descurcat OK.

Preț

A doua întrebare pe care o induce automat enumerarea specificațiilor unui terminal, oricare ar fi el, este legată de prețul pretins. Am configurația, oare cât mă costă ea?

Motorola One Vision avea un preț recomandat de vânzare de 1699 lei în momentul anunțului oficial. Am încercat să vin cu un link direct de la unul dintre partenerii autorizați, dar nu găseam telefonul în nicio ofertă. Ajungem din nou la problema pe care cred eu că o are de rezolvat Motorola România, cea cu disponibilitatea telefoanelor pe piața locală. O colaborare mai strânsă cu operatorii și cu marile magazine online nu ar strica deloc. Pentru că în linii mari produsele sunt chiar OK și, așa cum vedem imediat, prețurile sunt destul de bune.

Motorola One Vision

Până la urmă, după operatorii de pe piața locală și magazinele online mai cunoscute, am dat de el pe site-ul Altex. Acolo unde Motorola One Vision vine cu un preț ceva mai atractiv, de 1399 lei. Pare să fie subiectul unei promoții. Oricum, luând chiar și acest preț ca referință, revine comparația cu Moto G7 Plus, și el destul de greu de găsit. Cu oarecare efort am dat și de el în oferta Altex, acolo unde Moto G7 Plus costă 1149 de lei. Cred că cei de la Altex ar trebui să mai lucreze la indexarea site-ului lor, pentru că la rezultatele întoarse de Google nu prea apar.

Există o diferență de preț între cei doi frați, așa că sunt tentat să pun prețul lui One Vision în celălalt taler al balanței. Însă 1399 de lei mi se pare un preț cinstit pentru acest terminal, poate reprezenta o opțiune destul de bună pentru cei cu buget foarte clar.

Construcție

Ajungem iată la construcția lui Motorola One Vision. Și la prima interacțiune cu un telefon cu display 21:9. Îmi place chiar mult! Se poate folosi mult mai ușor cu o singură mână și în plus, avem un display mai mare decât pe Moto G7 Plus, integrat într-un telefon ce pare mai mic (este totuși mai înalt și puțin mai gros, dar mult mai îngust) și se ține mai bine în mână.

Mi-a plăcut foarte mult și culoarea, acel Sapphire Gradient. Albastrul este mai deschis spre marginile telefonului și devine mai închis înspre centrul său, totul pe verticală. Parcă se amplifică astfel și mai mult forma alungită. Și asta, în opinia mea, arată chiar bine.

Nu regret deloc lipsa sticlei. Plasticul glossy de pe spate imită destul de fidel aspectul de sticlă, dar pare să se comporte mult mai bine atunci când vine vorba de urmele de degete care rămân pe telefon. Motorola One Vision nu are această problemă. S-ar putea ca tot materialul să asigure și acea rezistență la stropire care apare în lista cu caracteristici. Nu îl poți scufunda în apă, dar dacă verși pe el accidental un pahar cu apă, supraviețuiește fără probleme.

Finisajele par atent lucrate, rama metalică ce unește cele două suprafețe este de aceeași culoare cu spatele albastru, ceea ce contribuie la un aspect și mai reușit.

Butoanele sunt finuțe și integrate foarte bine, practic nimic nu deranjează din punct de vedere fizic, totul este cursiv și uniform.

Din perspectiva frontală în schimb lucrurile se schimbă puțin. Motorola One Vision și-a propus să fie un telefon modern. Și în mare parte a și reușit. Tocmai de aceea, camera foto frontală este integrată într-un orificiu frontal, plasat în partea stângă sus. Ar fi trebuit să avem un ecran care să umple cât mai mult din suprafața frontală.

Însă senzația nu este chiar asta. Marginile ecranului sunt destul de vizibile, partea de jos pare chiar groasă, iar orificiul pentru camera frontală este îngroșat de niște margini destul de mari. Prin comparație cu Honor View 20, care avea aceeași arhitectură, One Vison pare grosolan. Mă doare sufletul să o spun, pentru că telefonul chiar este reușit din multe puncte de vedere, dar privit din față nu lasă deloc această impresie.

Motorola One Vision

Oricum, toate considerentele de natură fizică sunt pur subiective. Chiar dacă mie mi-a plăcut per ansamblu Motorola One Vision, chiar foarte mult, s-ar putea ca gusturile utilizatorilor să fie diferite. Tocmai de aceea, recomandarea mea este să încercați să aveți un contact cu telefonul. Este cea mai simplă modalitate de a afla dacă vă place sau nu. De obicei, dacă este dragoste la prima vedere, lucrurile sunt clare. La mine a fost! Și a rămas, în ciuda problemei cu marginile ecranului, identificată mai sus.

Chiar și cu acest neajuns, aspectul fizic al lui Motorola One Vision este un plus pentru telefon. Construcția sa, materialul ales, culoarea și mai ales proporția ecranului se combină într-un mod fericit!

Autonomia

Deși bateria sa are o capacitate mai mare decât cea de pe Moto G7 Plus, autonomia de pe Motorola One Vision nu este mai mare. Am plecat cu ambele telefoane încărcate la 100% la o sesiune de fotografii prin centrul Brașovului, le-am lăsat mai apoi neatinse timp de o zi (conectate la wireless, cu aceleași conturi activate). Motorola One Vision este aproape de închidere (sub 10%), G7 Plus pare să mai aibă cam o treime din baterie.

Motorola One Vision

Nu îmi fac însă griji că nu ar putea să treacă bariera sensibilă a unei zile întregi, într-un ritm normal de utilizare, pentru utilizatorul mediu de Android. A și făcut-o de altfel, în perioada în care l-am folosit pentru toate activitățile cotidiene (mail, convorbiri, social media, browsing și poze). S-a dus chiar și spre 48 de ore, ceea ce este mai mult decât suficient.

Camera

Aproape orice utilizator de smartphone se bazează pe camera foto de pe terminalul său pentru fotografiile sale. Și aici vorbim și de concedii și alte evenimente speciale. Așa că abilitățile fotografice ale telefonului merită o atenție specială.

Sistemul dual camera de pe Motorola One Vision, cu senzorul principal de 48 megapixeli de tip Quad Pixeli (combină patru pixeli într-unul singur, pentru poze cu rezoluția finală de 12 megapixeli), face treabă relativ bună în condiții de lumină naturală puternică. Am prins o zi însorită în Brașov (eveniment destul de rar în ultima vreme), m-am bucurat de frumusețile orașului, cu ceva accente pe frumoasele case din centrul vechi al orașului. Adevărate frumuseți arhitecturale datând încă de la începutul secolului trecut. Fotografiile sunt decente, nu impresionează și parcă aș fi avut așteptări ceva mai mari de la sistemul foto. Parca sesizes o ușoară decolorare atunci când fundalul este mai îndepărtat, parcă le lipsește uneori claritatea.

Motorola One Vision
Motorola One Vision

Ar fi trebuit probabil să fac și teste de fotografie pe timp de noapte, în interior, sau la nivel macro, dar am considerat că scenariul principal în care un utilizator de smartphone folosește telefonul pentru fotografii a fost cel cu exteriorul, în timpul zilei.

S-ar putea să revin cu o completare și cu câteva fotografii pe timp de noapte.

Oricum, aprecierea finală asupra performanțelor foto ale lui Motorola One Vision vă aparține. Pozele la dimensiuni mai mari pot fi găsite pe pagina de Facebook MOBzine Romania.

Interfață și sistem de operare

Îmi place mult faptul că Motorola One Vision vine cu un Android aproape curat. Spun aproape, pentru că mai există câteva elemente specifice Motorola, cele mai vizibile fiind fundalul și ceasul rotund de pe homescreen. Însă acestea pot fi eliminate foarte ușor. În rest, avem un Android aproape stock, o chestie care mie îmi place foarte mult.

În plus, faptul că telefonul face parte din programul Android One al celor de la Google se traduce prin update-uri de securitate (și nu numai) regulate, la intervale de o luna, suport pentru minim doi ani de zile (chiar trei din câte se pare) și upgrade la următoarele două versiuni de Android. Sună destul de frumos și chiar funcționează. De când folosesc telefonul, a primit deja două update-uri.

Acest lucru, dar în special interfața curată și lipsa de bloatware, fac ca Motorola One Vision să primească o nouă bilă albă din partea mea.

În loc de concluzii

A sosit și vremea bilanțului. Trec la părțile care mi-au plăcut construcția telefonului, forma sa alungită, culoarea. Adaug de asemenea și interfața grafică curată și chiar și performanțele sale. Nu pentru că sunt ieșite din comun, ci pentru simplu fapt că Motorola One Vision chiar a reușit să mă surprindă, mai ales în aplicațiile de benchmark.

Mă lasă oarecum indiferent partea de autonomie. Este în limitele normale, nici rea, nici bună. Aș mai adăuga aici performanțele camerei foto în condiții de lumină naturală foarte bună. Normale, fără să iasă în evidență. La fel, oarecum normal pare prețul, cel din cadrul promoției Altex (1399 lei). Nu este exagerat, dar nici nu reprezintă vreo mare afacere. Este relativ cinstit!

Prețul întreg, cel recomandat de producător (1699 lei) nu este cel mai fericit și se tranformă într-un mare minus pentru terminal.

Tot la capitolul minusuri, trec ecranul. Atât prin calitatea sa (este totuși un LCD IPS), care se răsfrânge asupra culorilor redate, a luminozității și a contrastului, dar mai ales din cauza marginilor grosolane, vizibile inclusiv la nivelul orificiului pentru camera frontală. Strică tot aspectul terminalului, așa că, din punctul meu de vedere, acesta este cel mai mare minus pentru One Vision.

Toate aceste aprecieri trebuiesc privite prin perspectiva categoriei de preț din care face parte Motorola One Vision. Nu este vreun flagshi, ci doar un mid-range care încearcă să ofere cât mai mult într-un preț destul de cinstit. Și eu consider că reușește să ofere destul de multe la 1399 de lei.

Tocmai din acest motiv nu mă feresc să îl recomand ca potențial candidat pentru cei ce doresc un smartphone și dispun de un buget foarte clar și apropiat de valoarea de 1400 de lei. Încercați să îl vedeți, să interacționați cu el. S-ar putea să vă placă și vouă!

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep