HomeFeaturedFocusVivo APEX 2020, concept phone cu cateva inovatii interesante

Vivo APEX 2020, concept phone cu cateva inovatii interesante

APEX 2020

În lipsa MWC-ului pentru care marii producători s-au pregătit riguros cu mult timp înainte, cele mai interesante chestii care ar fi trebuit să atragă vizitatorii în standurile acestora, nu se mai pot bucura de atât de multă atenție. Asta chiar dacă toate companiile se chinuie să folosească cât mai bine Internetul, campaniile de teasing, leak-urile mai mult sau mai puțin accidentale și alte instrumente pe care le consideră potrivite pentru a capta cât mai multă atenție de la opinia publică.

Un astfel de produs care, din punctul meu de vedere, ar fi meritat mai multă atenție decât poate primi printr-o lansare online, este conceptul APEX 2020 al celor de la Vivo.

Aduce câteva inovații tehnologice remarcabile în industria de smartphone, pe care, cel mai probabil, la nivel comercial, le vom vedea integrate în alte terminale. Pentru că Vivo APEX 2020 cred că va rămâne la stadiul de concept phone și nu cred că va fi accesibil publicului larg.  

Terminalul vine cu o construcție uniformă, aproape de perfecțiune. Nu este deranjată (cel puțin în partea din față și în laterale) de niciun buton, notch, orificiu sau difuzor. De altfel, telefounul nu are niciun buton hardware. Locul acestora a fost luat de zone sensibile la intensitatea apăsării, plasate pe lateral. Pe lateralul ecranului, pentru că acesta cade peste marginile laterale până la 120 grade. Practic le îmbracă.

APEX 2020

Nici camera foto frontală nu deranjează această uniformitate și este integrată sub display, fără să fie vizibilă. Este acoperită cu o sticlă de șase ori mai transparentă decât în restul ecranului. Așa cum spuneam, nu există nici difuzoare, acestea sunt înlocuite de tehnologia Screen SoundCasting, aflată la a treia generație. Cititorul de amprentă este și el integrat în display.

Nici pe laterale nu există nicio imprefecțiue. Nici măcar slot pentru încărcare. Terminalul se poate încărca doar wireless (cu o viteză remarcabilă de 60W).

Ecranul are o diagonală de 6,45 inchi și o rezoluție de 2330 x 1080 pixeli, iar camera frontală integrată sub ecran este de 16 megapixeli.

Interesant este și sistemul dual de pe spatele lui APEX 2020. Are un senzor principal de 48 megapixeli, cu un mecanism de stabilizare de tip gimbal. Rezultatele, spun cei de la Vivo, sunt cu 200% mai bune decât în cazul stabilizării convenționale de pe un flagship actual. Cel de-al doilea senzor este unul de tip periscop, de 16 megapixeli. Are un zoom range de la 5x la 7.5x pur optic, capabil prin utilizarea a patru grupuri de lentile (două fixe și două mobile).

Acestea sunt cele mai notabile inovații aduse de acest Vivo APEX 2020. Așa cum spuneam, este un concept phone care nu va fi accesibil pentru public. În schimb, aceste tehnologii vor deveni, cu timpul, uzuale pe piața de smartphone.

via TheVerge

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep