HomeFeaturedFocusAsus Zenfone 11 Ultra, leak consistent

Asus Zenfone 11 Ultra, leak consistent

Asus Zenfone 11 Ultra

Zvonurile conform cărora compania taiwaneză pregătește un Asus Zenfone 11 Ultra sunt tot mai consistente. Se pare că dincolo de compactele de până acum din seria Zenfone și terminalele de gaming din seria ROG, cei de la Asus vor să mai aducă un flagship pe piață. Unul mai capabil să se bată pe segmentul high-end cu rivalii de la companiile consacrate din piața de smartphone.

Așa că apariția acestui model are logică. Iar acum avem parte de un leak consistent, care ne aduce atât fotografii cu dispozitivul, cât și detalii tehnice destul de complete.

Din punct de vedere al construcției, telefonul seamănă destul de mult cu ROG Phone 8 Pro. Va avea chiar și aceeași diagonală de 6.78 inchi a ecranului AMOLED. Un panel cu rezoluție fullHD+ și o rată de refresh de 144 Hz. Un orificiu discret, poziționat central, ascunde o cameră selfie cu senzor de 32 MP.

Sistemul foto de pe spatele lui Asus Zenfone 11 Ultra este guvernat de un senzor principal de 50 MP. Acesta este ajutat de un ultrawide de 13 MP și de un telephoto de 32 MP (zoom optic 3x).

La interior telefonul va miza pe același chipset de top Snapdragon 8 Gen 3 de la Qualcomm, asortat cu o memorie RAM de 16 GB. Capacitatea internă de stocare va fi de 512 GB. Nu este clar dacă vor exista și alte combinații de memorii. Autonomia va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5500 mAh. Acesta va putea fi încărcat cu 65W (și wireless cu 15W).

Asus Zenfone 11 Ultra  va fi disponibil în variante de culoare Eternal Black, Skyline Blue, Misty Gray, Verdure Green și Desert Sienna.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep