HomeFeaturedFocusLG G2 mini, (re)lansat oficial

LG G2 mini, (re)lansat oficial

Prezentat în luna februarie la Mobile World Congress (MWC) din Barcelona, LG G2 mini, unul dintre punctele de maxim interes de la standul coreenilor, alături de LG G Pro 2, avea deja o confirmare oficială şi o primă întâlnire cu presa şi cu pasionaţii de gadget-uri într-un cadru organizat. Ei bine, de ce să nu aibă două asemenea lansări oficiale? Cu ocazia asta am mai aflat şi noi câteva detalii tehnice în plus.

Unul dintre cele mai importante, legat de versiunile de G2 mini. Două cu procesor Snapdragon (LTE şi 3G), ambele la 1,2 GHz şi una cu procesor Tegra 4i (la 1,7 GHz). Probabil că prima dintre ele va ajunge şi în România. Undeva nu mai departe de luna aprilie. Însă aceste detalii nu schimbă faptul că specificaţiile nu sunt tocmai de top.

Însă marele pas în faţă pentru telefonul cu două lansări oficiale este dat de faptul că tocmai această realitate a fost admisă de către oficialii LG. Iar sinceritatea în faţa consumatorilor este mare lucru. LG G2 mini este mult mai corect poziţionat ca fiind un smartphone care se adresează segmentului de mijloc şi nu celui high-end.

“LG G2 mini este extrem de compact şi oferă o combinație de design, hardware și caracteristici UX, care până acum nu erau disponibile în această clasă de smartphone-uri, ceea ce îl face să fie o opțiune foarte atractivă pentru segmentul mediu”, a declarat Dr. Jong-seok Park, președinte și CEO al companiei LG Electronics Mobile Communications. “Cu G2 mini, obiectivul nostru este de a permite cât mai multor consumatori să experimenteze beneficiile cheie ale G2, într-un format mai mic. Din acest punct de vedere, suntem încrezători că G2 mini este un succes.”

În ceea ce priveşte detaliile comerciale, LG G2 mini are toate şansele să ajungă şi în România luna viitoare, la un preţ care încă este ţinut secret.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep