HomeFeaturedFocusZOPO Touch ZP530 te pune pe ganduri

ZOPO Touch ZP530 te pune pe ganduri

Nu e de bine, e de rău! Dar nu din prima. Mai întâi am fost pus pe gânduri de numele acestui producător, cu care nu m-am mai intersectat nici măcar la nivel de informație citită. Apoi, ceea ce trebuia să fie senzația la acest telefon, s-a transformat rapid în dezamăgire. E drept, a contribuit și o parte a presei, care a luat de bune declarațiile obscurului producător chinez. Să o luăm totuși încetișor. ZOPO (căruia îmi tot vine să îi spun Oppo) a lansat la MWC modelul Touch ZP530. Marele clinci de marketing este dat de sticla 2.5D care protejează ecranul. Nu are însă nimic de-a face cu modelul Samsung Galaxy S6 Edge, care are aceeași protecție, dar are ecranul curbat pe laterale, în ciuda comparației vânturate de producător. Și preluate destul de aiurea de GSM Arena, care, pentru mai mult senzațional, bagă în discuție și slider-ul lui BlackBerry, deși acesta a fost doar flash-uit prin fața ochilor presei.

Ei, și uite așa, tot uitându-mă eu la poza asta, ca să reușesc să înțeleg mai bine analogia total neinspirată dintre cele două terminale și să văd și eu curbura respectivă, mi-au căzut ochii pe finisajele de la colțurile terminalului. Este fotografia oficială, livrată chiar de producător  presei. Păi, cu scuzele de rigoare, dar arată că o mașină reparată după un accident la o tinichigerie de cartier!

E păcat de telefon, nu avea configurație de ignorat total, mai ales cu un preț decent. Însă nici nu mai are rost să o amintim în contextul discutat mai sus. Până la urmă, ZOPO nu e Oppo!

via GSM Arena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep