HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy A8 confirmat oficial

Samsung Galaxy A8 confirmat oficial

Odată cu anunțul oficial al acestui terminal despre care s-a tot vorbit în ultima vreme, devine cât se poate de oficială și titulatura de cel mai subțire smartphone Samsung până în prezent, cu doar 5,9 milimetri în grosime. Asta dacă există printre voi și pasionați de subțirimea telefonului, o trăsătură fizică sinonimă cu fragilitatea, opinie strict personală, motiv pentru care nu este tocmai pe gustul meu. Însă pe lângă subțirimea sa, Galaxy A8 vine și cu o configurație interesantă. Înainte de a ne aventura în hățișurile tehnice, trebuie spus că telefonul apare pe site-ul Samsung China, însă mă aștept să aibă parte și de un eveniment de lansare mai pompos. Cel puțin asta ar merita, la cât s-a vorbit despre el până acum.

Un display Super AMOLED full HD (1080p) de 5,7 inchi în partea din față și o carcasă de aluminiu în spate, unite printr-un cadru metalic, ascund în interior un chipset Qualcomm Snapdragon 615 cu procesor octa-core (patru nuclee la 1,5 GHz și patru la 1,0 GHz, toate Cortex-A53), o memorie RAM de 2 GB, camere foto de 16 și de 5 megapixeli, un acumulator de 3050 de mAh și un senzor de amprentă digitală, care plasează telefonul destul de sus în zona de mid-range.

samsung galaxy a8

Există mai multe versiuni de Galaxy A8, în primul rând în ceea ce privește posibilitățile de stocare internă. Aceasta poate fi de 16 sau de 32 de GB. Slot-ul pentru microSD este prezent doar în versiunile cu un singur SIM. Cei care doresc un dual-SIM trebuie să se lipsească posibilitatea de extindere a stocării.

Deocamdată lipsesc detaliile comerciale, destul de importante și ele, mai ales prețul. Aș îndrăzni să spun că, prin prisma informațiilor oficiale de până acum, piața din China se va număra printre primele care vor primi acest smartphone. Aștept un preț european pentru el, pentru a putea specula cam care sunt șansele sale de succes. Există un risc destul de mare ca principalul rival pentru Samsung să fie chiar… Samsung!

via PhoneArena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep