HomeFeaturedFocusMotorola One si Motorola One Power listate oficial

Motorola One si Motorola One Power listate oficial

Motorola One

Motorola One Power și fratele său mai mic, modelul One, și-au făcut apariția în mod oficial, chiar dacă nu au avut parte de un eveniment cu prea mult tam-tam.

Motorola One

În ciuda așteptărilor, cele două telefoane sunt terminale noi în portofoliul companiei, nu redenumiri ale lui Motorola P30 sau Motorola P30 Note. Și asta nu este deloc rău, pentru că piețele occidentale au nevoie de altfel de terminale. Preferințele utilizatorilor diferă destul de mult de la un continent la altul.

Motorola One este echipat cu un display de 5,9 inchi, rezoluție fullHD+ (aspect 19:9), cu margini foarte înguste și prevăzut cu notch. Chipset-ul este un Qualcomm Snapdragon 625 (procesor octa-core până la 2,0 GHz), iar memoriile se pare că sunt de 4 GB cea RAM și de 64 GB cea internă, deși producătorul nu a dat detalii despre aceste caracteristici.

Pe spatele de sticlă al lui Motorola One avem un sistem dual camera cu un senzor principal de 13 megapixeli , dar și cititorul de amprentă. Camera frontală este de 8 megapixeli. Acumulatorul are o capacitate de 3000 mAh și oferă suport pentru încărcare rapidă.

Motorola One

Terminalul este din familia Android One, așa că ar trebui să se bucure de cea mai recentă versiune a sistemului de operare.

Prețul valabil pentru Europa al lui Motorola One este de 299 euro, iar telefonul este deja listat pe Amazon (în Spania).

Motorola One Power este ceva mai mare. Are un ecran de 6,2 inchi, dar păstrează rezoluția, aspectul și mai ales notch-ul. Chipsetul este Qualcomm Snapdragon 636, dar memoriile se pare că sunt la fel (4 GB + 64 GB). Acumulatorul are o capacitate de 5000 mAh, însă acestea sunt cam singurele detalii care se cunosc până în prezent. Focusul a fost pus clar pe Motorola One, probabil că despre fratele mai mare vom afla informații în plus în viitorul apropiat.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep