HomeMobileAndroidCateva impresii despre Asus Zenfone Max Pro M1, argumente pro si contra

Cateva impresii despre Asus Zenfone Max Pro M1, argumente pro si contra

Asus Zenfone Max Pro M1

În toată mulțimea de terminale mid-range pe care le-am testat în ultima perioadă, Asus Zenfone Max Pro M1 a fost cel care a stat cuminte la locul lui, fără să se evidențieze la o primă vedere. Nu vine cu sticlă sclipitoare ca Huawei Mate 20 lite, nu propune o culoare și o textură total atipice, precum HTC U12 Life și nici nu adoptă o formă și o construcție ieșită din tipare, cum a făcut Nokia 6.1. Nu, telefonul producătorului chinez este cel mai sobru și cel mai cuminte. Este elevul care stă liniștit undeva mai în spatele clasei, dar care surprinde atunci când te aștepți cel mai puțin.

Asus Zenfone Max Pro M1

Adoptă o construcție clasică, convențională chiar, vine la teste într-o variantă de culoare care cel puțin din punctul meu de vedere nu spune nimic, un negru mat, nu se remarcă printr-un display foarte luminos, fiind surclasat de competitorii săi și mai aduce și interfața software proprie celor de la Asus, cu care eu încă nu reușesc să mă împac. Așa că a fost normal să nu îi acordăm lui atenția în primele momente de testare, în contextul în care toate terminalele enumerate mai sus, împreună cu Asus-ul nostru au ajuns la noi în aceeași zi.

Asus Zenfone Max Pro M1

Însă, așa cum spuneam, Max Pro M1 reușește totuși să surprindă și are câteva argumente clare de partea sa, acolo unde competitorii săi suferă destul de tare. În cele ce urmează o să vă împărtășesc câteva impresii despre Asus Zenfone Max Pro M1 după o perioadă destul de lungă de utilizare și o să vedem care sunt argumentele sale și care sunt punctele la care ar mai fi fost loc de îmbunătățiri.

Îniante de asta însă, să trecem în revistă lista cu specificații tehnice complete pentru Asus Zenfone Max Pro M1, pentru a vedea cam unde se plasează terminalul nostru.

  • Ecran: IPS LCD
  • Diagonală: 5,99 inchi
  • Rezoluție: 2160 x 1080 pixeli
  • Aspect: 18:9
  • Densitate: 404 ppi
  • Screen-to-body ratio: 76,2%
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 636
  • Procesor: octa-core 1,8 GHz (Kryo 260)
  • GPU: Adreno 509
  • Memorie RAM: 4 GB
  • Memorie internă: 64 GB
  • Slot microSD: da
  • Camera foto spate: dual camera, 13 MP, f/2.2, 25mm (wide) + 5 MP, f/2.4 (depth sensor)
  • Camera foto frontală: 8 MP, f/2.2, 26mm (wide)
  • Senzor de amprentă: da, pe spate
  • Dual-SIM: da
  • Acumulator: Li-Po 5000 mAh
  • Încărcare rapidă: da, 10W
  • Sistem de operare: Android 8.1 Oreo
  • Altele: Radio FM, micro USB 2.0, jack 3,5mm
  • Culori: Meteor Silver, Deepsea Black
  • Dimensiuni: 159 x 76 x 8,5 mm
  • Greutate: 180 g

O configurație mai mult decât decentă, completă și capabilă să satisfacă cerințele utilizatorului mediu de Android și chiar mai mult.

Se remarcă capacitatea acumulatorului, cu mult peste medie. Autonomia este unul dintre principalele argumente ale acestui terminal. Folosit în mod uzual, cu un SIM de teste de la Telekom, cu datele pornite și conectat la două rețele wireless (conexiunea deschisă permanent), cu Bluetooth, folosit pentru apeluri, poze, browsing, mail și social media, am avut plăcuta surpriză să mă bucur chiar și de perioade de peste 36 de ore între două încărcări. Păi dacă nici asta nu este autonomie îndestulătoare, atunci nu știu ce să mai zic!

Asus Zenfone Max Pro M1

Este un prim aspect la care Asus Zenfone Max Pro M1 își surclasează clar competitorii amintiți mai devreme. Și este unul foarte important, pentru că autonomia contează foarte mult, pentru orice tip de utilizator de smartphone.

Dacă tot am trecut în revistă specificațiile tehnice complete ale lui Asus Zenfone Max Pro M1, trebuie să răspundem la cele două întrebări clasice care se ridică după acest moment. Care sunt performanțele de care este capabilă această configurație și care este prețul cerut pentru ea.

Asus Zenfone Max Pro M1

Legat de performanțe, cred că știți deja părerea mea la modul general. Poți identifica și poți compara performanțele unui dispozitiv cu ale competitorilor săi folosind o aplicație de benchmark, însă poți să analizezi performanțele și din perspectiva experienței de utilizare pentru o perioadă mai lungă de timp.

În materie de aplicații dedicate, în vedeți mai jos rulând AnTuTu Benchmark alături de HTC U12 Life și Nokia 6.1 (Huawei Mate 20 lite nu a permis instalarea de aplicații benchmark). Asus Zenfone Max Pro M1 este telefonul din mijloc și, așa cum se vede, a ținut pasul cu concurenții săi, ba chiar a reușit o figură frumoasă.

În ceea ce privește performanțele sale ca experiență de utilizare, trebuie spus că în mai bine de o lună de zile nu s-a blocat, nu s-a înfierbântat și nu a dat erori. Ba chiar s-a mișcat cursiv. Un singur bug am remarcat, în aplicația de cameră foto, acolo unde apare un mic delay imediat după momentul realizării unei fotografii. Este, iată, un prim reproș pe care i-l aduc, însă sunt absolut sigur că acest bug se va repara printr-un update software.

Dacă am văzut cam care este performanța de care este capabilă configurația detaliată ceva mai sus și am concluzionat cu argumente că este una decentă, peste medie, mai avem acum de clarificat chestiunea prețului. Cât trebuie să plătesc pentru această configurație.

Ei bine, și aici avem parte de o surpriză plăcută din partea lui Asus Zenfone Max Pro M1, care costă pe eMAG.ro 999 lei. Nu este o promoție de Black Friday, este un preț pe care terminalul îl avea și acum două săptămâni.

Prețul lui Asus Zenfone Max Pro M1 este cel de-al doilea mare argument în fața competitorilor săi, lângă autonomie. Ba chiar aș spune că este principalul argument de vânzare, pentru că așa cum știm de ceva vreme, consumatorul român este foarte sensibil la preț.

Asus Zenfone Max Pro M1

Diferența față de Huawei Mate 20 lite sau HTC U12 Life (care în prezent au același preț) este de 500 de lei, o sumă deloc de neglijat. În condițiile în care ai cam aceleași specificații tehnice, performanțe similare și primești și un plus considerabil de autonomie, cred că decizia nu este deloc greu de luat. Ce ar putea să te împiedice să mergi către telefonul mai ieftin cu 500 de lei?

Aspectul fizic? Da, am spus că Asus Zenfone Max Pro M1 este cel mai anost, cel mai comun din această perspectivă dintre telefoanele pe care le tot comparăm aici. Dar gusturile sunt subiective, unora s-ar putea să le placă construcția metalică mată a terminalului și liniile clasice. Iar pentru cei care nu se împacă cu acest lucru, dar parcă ar merge totuși cu eroul nostru, am propus niște huse de protecție pentru Asus Zenfone Max Pro M1, pe care le-am primit de la partenerii noștri de la MobileDirect. Sunt o soluție simplă și deloc costisitoare de a schimba puțin aspectul fizic al unui terminal, oferindu-i în același timp și un plus de protecție.

Trebuie să fac o scurtă paranteză. Mă simt dator să lămuresc acest lucru, ca să nu fiu înțeles greșit. Faptul că l-am caracterizat pe Asus Zenfone Max Pro M1 ca fiind cel mai puțin impresionant din punctul de vedere al designului, nu înseamnă că telefonul este prost făcut. Din contră, finisajele sunt atent lucrate, trecerile și îmbinările nu se simt, nu deranjează absolut deloc mâna utilizatorului, iar butoanele respectă și ele acest principiu.

Construcția metalică poate fi și ea un plus, aici fiecare vine cu gusturile și preferințele sale. Materialul folosit este aluminiu, ceea ce poate fi un plus în caz de incidente nefericite. Însă, ca aspect negativ, este destul de sensibil la urmele de degete.

Asus Zenfone Max Pro M1

Asus Zenfone Max Pro M1

Îmi place de asemenea și faptul că are un slot care poate acomoda două SIM-uri plus un card microSD. Pentru cei care au nevoie de un dual-SIM, poate fi un mare avantaj faptul că nu sunt limitați cu spațiul intern de stocare.

Asus Zenfone Max Pro M1

Camera de pe Asus Zenfone Max Pro M1 este un alt aspect care trebuie analizat atent. Majoritatea utilizatorilor de smartphone se bazează pe dispozitivul lor pentru a surprinde inclusiv fotografiile de vacanță. Așa că rezultatele trebuie să fie mulțumitoare. Ca de obicei la acest capitol, vorbe mai puține și fotografii mai multe reprezintă cea mai grăitoare dovadă în sprijinul telefonului analizat.

Asus Zenfone Max Pro M1

Fotografiile rezultate sunt mulțumitoare. Asus Zenfone Max Pro M1 respectă destul de bine culorile și îmi place mult faptul că nu alterează culoarea cerului atunci când focalizezi pe un obiect mai întunecat. Știe să facă diferența și să deschidă doar subiectul fotografiei, semn că sistemul dual camera își face bine treaba. Parcă suferă puțin la partea de detalii, însă, per total, eu mă declar mulțumit și consider că telefonul nostru ține pasul cu competitorii săi.

Asus Zenfone Max Pro M1

Asus Zenfone Max Pro M1

Asus Zenfone Max Pro M1

Asus Zenfone Max Pro M1

Asus Zenfone Max Pro M1

Asus Zenfone Max Pro M1

Asus Zenfone Max Pro M1

Fotografiile la dimensiuni mai mari pot fi găsite pe pagina de Facebook MOBzine Romania.

Am contabilizat până acum, la capitolul plusuri clare în favoarea lui Asus Zenfone Max Pro M1 autonomia și prețul, dar și o impresie suficient de bună la nivel de performanțe și la nivel de cameră foto. Argumente care, cred eu, cântăresc suficient de mult încât să încline balanța în favoarea acestui telefon pentru cei nehotărâți. Spre exemplu, chiar dacă mie personal nu îmi place fizic telefonul (oricum am o problemă cu telefoanele negre în ultima vreme), aș trece fără probleme peste acest aspect, probabil cu ajutorul unei huse de protecție, dacă aș fi pus în fața unei decizii. Economia pe care o faci cu Asus Zenfone Max Pro M1 este una substanțială, care îl detașează în câștigător.

Ce nu îmi place la el? Ecranul este unul dintre capitolele la care Asus-ul nostru suferă puțin. Este sub Huawei și HTC, care vin cu o imagine mai luminoasă, mai aproape de realitate. Pe display-ul lui Zenfone Max Pro M1 totul este parcă ușor lăptos, albicios. Cam în aceeași direcție a mers și telefonul celor de la Nokia.

Asus Zenfone Max Pro M1

Trebuie să mai remarc interfața software. Și o fac la modul serios. Asus a făcut pași mari în față de la acea interfață plină de bloatware, de aplicații inutile preinstalate cu grămada. Mă bucură să văd că au ținut probabil cont de feedback-ul utilizatorilor. În prezent avem instalate doar aplicațiile necesare. Evidend, s-au mai strecurat două – trei nedorite, dar închidem și noi ochii.

Cam acesta este Asus Zenfone Max Pro M1! Un telefon care își merită fiecare leu și care, la un buget foarte clar de 1000 de lei este o recomandare pe care chiar vă sfătuiesc să o aveți în vedere. Autonomia extinsă este un argument care se alătură clar prețului, performanțele sunt echivalente cu ale telefoanelor mai scumpe și camera foto își face treaba la acest nivel de preț. Mă bucură să văd că Asus și-a făcut un obicei din a oferi un raport preț/specificații foarte bun în toate segmentele de smartphone.

Dacă aveți planificată o achiziție în viitorul apropiat, în zona de buget de 1000 de lei, faceți tot posibilul să interacționați cu Asus Zenfone Max Pro M1. S-ar putea să nu regretați deloc și să fie alegerea cea mai inspirată!

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep